Azi e cea mai lunga zi din an, aia de 25 de ore...din care am dormit vreo 10, m-am uitat la 5 episoade din Kyle XY (pe care in final nu il recomand nimanui), am mai scris cate ceva pentru lucrarea pentru conferinta din Suedia si in final, acu' 10 minute, la o tigara, am descoperit ce imi lipseste.
Aici intra povestea cu safety netu. Pentru ca ma agat de orice idee care ma mai face sa cred ca maine o sa pot face macar ce am facut azi, de nu mai mult. Pentru ca nu mai pot sa sun fostul safety net, ca sa nu ii stric ploile si apele, ca pe urma le va strica si el pe ale mele. Pentru ca inca ma mai astept ca personajele masculine din viata mea sa stea acolo cuminti si sa astepte pana decid eu ce vreau si cu cine vreau si cand vreau si mai ales unde vreau. Numai ca nu mai asteapta. Si bine fac, la dracu... acum mai si empatizez cu disparutii din lumea mea. Si uite, disparitia plasei. Si telefonul tacut, si cafea si tigari si neintelegeri cu mine insami. La un moment dat ma simteam prost ca nu sufar foarte tare dupa defunct. Dar aveam dreptate, ca nu de el aveam eu nevoie, ci de plasa aia pe care mi-o intaindea in zile lungi in care nu ma suportam. Ca azi, cand am amortit in pat, cand tot soarele de afara si toata ziua asta (probabil ultima zi frumoasa de toamna) nu a reusit sa ma faca sa ies dintr-o stare total aiurea, nu de bine, nu de rau, nu calda, nu rece, ci asa, moale si scarboasa.
Nah, acum sa ma vad facand echilibristica fara plasa. Si vezi sa nu cazi, fata, sa nu te lovesti, sau sa dai cu capu de praguri inalte daca tot esti pe funia aia.
Plus ca am decis sa sterg blogu. Mai astept o saptamana, dupa care fie incep unul nou pe care chiar il impart la lume, ca sa fiu vie online, fie ramane sters si asta a fost toata povestea cu postatu despre nimicuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu