Frustrărele

E iunie. TIFF. Şi azi abia mă duc la primul film. Mi se pare trist că am renunţat la ce făceam anu' trecut pe vremea asta (adică asta), şi încă plină de viaţă şi fără nici o grijă. Şi mai trist mi se pare că acum grijile mele se învârt în juru' lu' nenea care îmi repară maşina de spălat, că, dracu', iar o să fie apă pe jos în baie, iar n-o să se-nvârtă ce dracu tre' să se învârtă şamd. Şi merg la nunţi, că le-a apucat pe toate deodată măritişu. Drept pentru care nu prea îmi fac planuri de vacanţă. Drept pentru care iar sunt tristă. Şi mă uit la filme triste. Şi nu la cinema. Filme proaste şi triste. Şi trag de o carte de două luni (Cruciada copiilor, supermisto de altfel). Şi nu sunt în stare să mă apuc de porcăria aia de lucrare de licenţă, care trebuie predată în 13 zile, şi nu pentru că nu ştiu, ci pentru că am aşa, iar, senzaţia că io, adică, înţelegeţi, IO, ar trebui să o fac în 3 zile şi aş putea să o fac în 3 zile. Ceea ce e absurd. Şi mai absurd e că alea trei zile or să fie ultimele 3 zile, şi la ncapătul lor o să mă ia cu lacrimi de crocodil şi o sa merg cu un rahat fuşerit, aşa cum fac de obicei, şi o să iau o nota de rahat fuşerit, pentru că deh, ce vrei de la o lucrare făcută în 3 zile? Şi nici măcar de monitorizare nu mă apuc, stau să mi se întâmple oareshceva, să imi pice vreo bază de date (dar exact pe grila mea de analiză, ca de altele am şi eu, da' nu, mulţumesc, că sunt fraieră, şi nu pot, da' NU pot niciodată să fac ceva la care să am deja materiale, tre' io să vin cu ceva proaspăt, uff ce m-am enervat acuma pe mine). OK. M-am dezlănţuit, acuma mă duc la film. Italian, comedie, dacă nu scriu imediat după film înseamnă că n-o fost aşa tare.