luni, 23 ianuarie 2012

A doua săptămână de proteste. Mituri și reacții personale


Am intrat în săptămâna a doua de proteste. În ciuda numeroaselor încercări de politizare a mișcărilor din Piața Universității, se scandează în continuare ”PDL, USL, aceeași mizerie”. Și pe bună dreptate. Pentru că piața știe ce vrea. Asta, din nou, în ciuda încercărilor de decredibilizare a protestelor datorită faptului că nu există un mesaj unitar. Sigur că fiecare om neafiliat politic care iese din casă zilele astea are propria-i motivație. Una peste alta, dacă te duci în piață, fie ca și observator sau gură-cască, e imposibil să nu vezi că punctul comun al tuturor scandărilor și revendicărilor care circulă este o mare greață față de actuală clasă politică în întregimea ei. Nu înțeleg de unde vine pretenția ca piața să vină cu soluții, revendicări clare și eventual recomandări de politică publică. Mi se pare suficient ca piața să strige ce doare: că sunteți corupți, domnilor politicieni, că ne-am săturat de atitudinea asta de acceptare tacită a corupției ca și când asta ar fi norma nescrisă a democrației românești și nu exemple răzlețe amendate de justiție. Și nu doar PD-L are corupți, ci, așa cum piața strigă, nu au fost uitați nici USL-ul și marii corupți care-l compun. Este evident ce vrea piața, nu înțeleg ce nu se înțelege: reformarea clasei politice!
Din televizor nu reiese însă clar acest lucru. După ce am protestat o săptămână alături de oameni neafiliați politic, simt că lucrurile o iau razna în Parlament. Isteria opoziției mă calcă pe nervi mai tare decât nesimțirea puterii. Îi detest în egală măsură și pe unii și pe ceilalți.
După o săptămână de proteste, partidul de guvernământ a venit joi cu o poziție oficială. Nefericit moment, tocmai în ziua în care opoziția a organizat un miting în București. Permiteți-mi să mă simt ofensată. Eu, cetățean nepartizan plătitor de taxe, pot să protestez cât vreau, că nu mișc partidul de guvernământ să îmi arunce altceva decât injurii. Se mobilizează opoziția, iese și PD-L la televizor. Mai mult, iese și Băsescu, care alege să tacă laș, să pretindă că nu-mi aude nemulțumirile. Așa mă transformă, din nou, într-un cetățean turmentat, dar care merge totuși conștiincios la vot de fiecare dată, chiar și pentru a face floricele din ștampile cu ”votat”, ca să nu-mi fure careva votul.
Demiterea lui Baconschi e prima veste bună pe săptămâna asta. Sper să nu fie și ultima. Piața mai vrea demisii. Eu personal aș vrea mai mult decât atât. Nu am trăi într-o lume mai bună dacă politica din România ar scăpa de unii precum Năstase, Remeș, Ridzi și alți mari corupți? Nu îi țin minte pe toți, că sunt atâția încât au devenit normalitate. Cert e că aparțin ambelor tabere.
Odată cu asumarea personală a ieșirii în Piața Universității, mi-am asumat încă niște lucruri. Primul, și cel mai important din punctul meu de vedere, e că protestul meu e pentru fond, nu pentru forme. În fond, vreau stat de drept. Știu că ocupația de oengist îți dă șanse mult mai mari decât alte ocupații să te frustrezi cu privire la gradul de respectare a legilor din țara asta. Tot timpul ne lovim de nerespectarea legilor 544/2001 și 52/2003, de tot felul de avize date fără temei legal, nu sunt publice contracte plătite din banul public. Și nu de ieri, de azi. Asta mă revoltă și mă face să merg la protestele cu care rezonez. Din punctul meu de vedere, Piața Universității de acum e suma protestelor la care am participat de-a lungul timpului.
În al doilea rând, mi-am asumat niște consecințe, oricare ar fi ele. Nu vreau să câștige USL alegerile, anticipate sau nu. Nu vreau să le câștige nici PD-L. Va fi una din două. Din păcate. În schimb, nu voi face niciun fel de calcul electoral în ceea ce privește votul meu. Și dacă nu aș fi ieșit în stradă, aș fi fost o ipocrită.
Există, relativ la proteste, multe lucruri pe care media le face să pară altceva decât sunt.
Mitul I – violențele
Eu am mers pentru prima dată în piață duminică, 15 ianuarie, și de atunci în fiecare zi. Sunt întreagă fizic, nu m-a bătut nimeni, nici nu m-a percheziționat nimeni. Nu am plecat nici mai repede, nici mai târziu decât alții. Cunosc câțiva care au fost căutați în genți și alții care au fost loviți de jandarmi. Nu cunosc pe nimeni dintre cei care au cauzat scandal și violență. Cred că s-a exagerat peste măsură privind violențele. Nu cred că a fost nimic de necontrolat. Într-adevăr, se strigă în piață că Jandarmeria apără hoția. Nu sunt neapărat de acord. Din experiența mea de opt zile, pot să spun cu toată convingerea că simpla prezență în piață nu va duce la capete sparte și arestări. Restul e scandal mediatic.
Mitul II – ieșitul în stradă dăunează imaginii României
În aceeași ordine de idei, ocuparea Wall Street a dăunat imaginii SUA, indignații din Madrid au dăunat imaginii Spaniei, protestele din Budapesta au dăunat imaginii Ungariei. Imaginea din mintea/opinia cui, până la urmă? De cine ne tot ferim aici și pentru cine încercăm să fabricăm povești frumoase cu stabilitate economică, bunăstare și democrații veritabile? Din punctul meu de vedere, protestul de stradă nu face altceva decât să pună și cetățenii români pe lista lungă a cetățenilor nemulțumiți din alte state din UE sau de aiurea. Personal înțeleg că deciziile economice de criză și măsurile de austeritate sunt necesare, dar nu voi înțelege niciodată derapajele autoritare ale statelor din vremuri de criză. În speță, comasarea alegerilor pe fondul crizei economice este profund nedemocratică. Am fost în Parlament în 22 decembrie 2011 și este unul dintre principalele motive care m-a scos în stradă în ultimele zile.
Mitul III – iese cine are șosete rupte sau nu are de lucru acasă
Asta vine la pachet cu tendința presei de a intervieva în special cetățeni din grupurile marginale și/sau vulnerabile, că deh, bâlbâielile sunt mai interesante și stârnesc zâmbete. Eu, vorbind cu o domnișoară de la Realitatea, am fost întrebată de ce am lacrimi în ochi. De frig, de-aia. Domnișoara ar fi vrut să smulgă o poveste lacrimogenă. Așa se face. Lacrimile vând, foamea vinde, aburii de alcool vând și ei. Îmi pare rău, în piață sunt și oameni care nu vin acolo pentru că nu au ce mânca acasă sau pentru că nu au un job. Există niște tâmpiți ca mine, care merg acolo în numele unor valori. Unii care formează o clasă de mijloc, foarte puțin reprezentată la nivel demografic, dar foarte prezentă în piață. Eu plec de la birou în jur de 19.00, direct în piață. Da, pentru că îmi pasă, pentru că sunt o romantică idealistă care vrea să schimbe lumea. Suntem mai mulți. Ce bine!
Ce urmează?
La nivel de consecințe, mizele mele sunt altele decât demisia lui Băsescu singură. Minimal vorbind, speram, la începutul săptămânii trecute, să li se facă frică politicienilor de cetățeni. Pe parcursul acestei săptămâni de proteste am ajuns la concluzia că de fapt vreau curățarea partidelor. A tuturor partidelor. Vreau să văd și pădurea, nu doar uscăturile.
Partea cea mai frumoasă e că am trăit aceste revolte, că am fost vie, că am simțit că lucrurile se mișcă și că nu sunt singură. Când te găsești cu unii care cred ca și tine, da, lumea poate se îngustează, dar devine mai bună. Când vezi că mai sunt unii cu coloană vertebrală, nevânduți nimănui, care scandează pentru ei înșiși și nu pentru un partid sau altul, lucrurile par mai normale. Nu pot decât să mă bucur că am trăit protestele de acum. Nu regret nicio clipă că am fost acolo și merg și mâine. A fost obositor dar simt că a meritat. Nu din cauza consecințelor, ci pe palierul afectiv. Aveam nevoie să am încredere în niște necunoscuți indignați. Celor ce nu au ieșit nu pot să le reproșez prea multe. Presa a generat panică și neîncredere în proteste. În plus, cei care au stat în casă sunt probabil mulțumiți cu ceea ce au. Să nu pretindă altfel. Că și eu reciclez, și eu plătesc bilete de autobuz, taxe și impozite și merg la teatru. Dar civismul e mai mult decât atât. Și nemulțumirile trebuie spuse cu voce tare. Până ne aude cineva.

Niciun comentariu: