luni, 13 iunie 2011

Drama cercetătorului amator - o documentare

Aşadar, iar lucrez la o cercetare. Şi sunt în faza aia penibilăăă, care mi se întâmplă de fiecare dată, când cu câteva zile înainte de a trimite materialu la tipografie fac nişte crize surori cu apocalipsa şi mi se pare (adică nu mi se pare, chiar aşa e de data asta) că numai tâmpenii am scris, că materialu nu e bun de nimic, că io nu sunt bună de nimic, că îmi dau demisia şi nu mai scriu niciodată niciun rând de nimic policy related. Dar acum mi se important că, finalmente, observ şi io un pattern comportmental când fac cercetare şi simt nevoia să îl documentez pentru ca data viitoare să fiu mai pregătită psihic (aham, right!).

Pe paşi, lucrurile se desfăşoară în următorul fel:

1. Tema - la început pare genială, ţi se pare că gata, ţi-ai descoperit bucata de policy pe care vrei sa te duci de acum înainte, mamă, cât de grozav e...

2. Literatura - descoperi nişte autori supertari pe temă, citeşti de nu mai poţi, găseşti chestii foarte faine, te gândeşti ce bine poţi să aplici modele pe cazul tău, totul pare de vis, o să fie o mare chestie în domeniu...

3. Metodologia - designul e frumuşel, ţi se pare inteligibil şi aplicabil, dar încep dubiile....

4. Datele - aici deja se împart apele - dacă ai calitative, sunt şanse să fie încă bine, da io nu prea lucrez cu metode de-astea... la cantitative, iar se împart puţin apele, dacă tu culegi datele sunt încă şanse, chiar cu multe non-răspunsuri, da sunt cumva... dacă tre să scotoceşti în lume după date...aia avem, aia nu găsim, aia o putem lua de la eurostat, cealaltă de la INS, pe România nu putem aplica aia că nu ştim nimic etc. Noh pe aici devine un pic aiurea...

5. Începi să scrii analiza... azi poate fi bine, mâine mai puţină inspiraţie, poimâine revine etc. Şi scrii de nebun, te mai poticneşti, una, alta... Între timp ţi-e deja clar că pe subiectul respectiv nu mai scrii vreodată sau alegi alte metode, alte variabile, altceva, totul ar fi altfel dacă ai lua-o de la început...

6. And then the hell breaks loose, că nimic nu mai e bine, că nu iese, că nu bate, că nu e nici pe departe ce trebuia să fie! Totul e de căcat, metodologia e proastă, tâmpiţii care culeg date îs, evident, nişte tâmpiţi, datele îs de căcat, România e de căcat şi mai ales tu, eşti un mare bou/vacă!

7. Vrei să ştergi tot, să pleci în lume, îţi vine să vomiţi când tre să deschizi documentul cu pricina, şi ţi se pare că toţi ceilalţi din lume ştiu foarte bine subiectul şi or să te întrebe de x, de y, de z şi tu proasta lumii n-o să ştii ce să zici, o să te încurci, o să îţi dai arama de libertariană pe faţă, o să faci feţe feţe şi o să te strâmbi, o să gesticulezi exagerat (ei, asta faci oricum!).

8. Se mai uită cineva pe material, mai dă un feed back, mai editează, tu mai faci o criză, mai pui un studiu de caz, o sare, un piper... tot absolut penibil ţi se pare, da îl dai în tipar că ce dracu să îi mai faci...

9. Lansezi povestea, îi dai drumu la copchil, îl prezinţi la lume. Nobody usually gives a shit! Nu te întreabă nimeni cine ştie ce prostii la care te-ai gândit tu înainte sau cum ai calculat nush ce indicatoru vieţii şi că de ce aşa şi nu altfel. Nope! Cause people don"t know shit! Şi chiar dacă ştiu, nu ţin aşa de mult să îşi impună ideile lor şi să te dărâme...Dar te stressezi de-ţi crapă capu până în ultimul moment...

10/1. Trece, ca toate... uiţi, în amintirea ta totul a fost ok şi aşa cum trebuia să fie. Nu ai schimbat fundamental lumea şi nici nu ai venit cu recomandări de policy nemaiauzite şi nemaivăzute...dar ai fost de bun simţ, ai spus lucruri ok etc. Desigur, în scurt timp începi alt proiect, tre să faci alt studiu. Şi revine ciclul.

Întotdeauna mi se întâmplă la fel! De vreo 5 ani încoace, cu precizarea că la început nu scriam singură singurică la studii mari, dar drama era fix la fel în capul meu... Ţin minte că o dată când trebuia să prezint o lucrare la o conferinţă în Suedia am plâns ca proasta la telefon cu mama până când s-o enervat aşa de tare că mi-o zis să nu mă mai duc dacă aşa mari suferinţe îmi provoacă. Şi atunci o fost un fel de moment cheie în care mi-am dat seama că îmi place cumva să trec prin toată chestia asta, că mă provoacă aşa cum nimic altceva din toate câte le fac pe post de ONGistă nu mă mulţumeşte mai tare decât să văd io singură cum se leagă lucrurile şi ce se întâmplă dincolo de evidenţa de pe stradă sau din presă. Deci un fel de s&m research related...

Şi ca să zic de cazul de faţă, acum ma chinuie un raport pe ocuparea tinerilor pe piaţa muncii şi desigur că am crezut vreo săptămână că o să aplic la un job la DG Employment şi că flexicuritatea mi s-a părut o chestie rezonabilă, apoi m-am enervat că nu ştiu nici măcar cât la sută din GDP merge pe măsuri active de ocupare în ro. Acum sunt înainte de tipografie, încă mai am o groază şi nimic nu are sens. Dar despre căutatul de sensuri, cu altă ocazie...

Acum vreau doar să treacă luna iunie cu bine, să dorm o săptămână întreagă şi să am chef să mă bucur de contexte sociale distractive.

Niciun comentariu: