Si vara se platesc chiriile

Mi-e dor de verile care veneau neplanuite si lenese, de plictiseala si timp mort, de scara blocului de acasa, racoroasa, si care avea un miros de acasa pe care il simteam la fiecare intoarcere. Mi-e dor de cartofi prajiti facuti de mama, de carti si de idei de copchil tampit ce eram. Ca nimic nu e cum trebuia sa fie, si n-o sa scriu niciodata vreo carte, nici n-o sa fac vreun film si nici n-o sa salvez lumea de la mai stiu eu ce as fi vrut sa o salvez.
Uite ca scriu numai cand sunt trista. Pacat. I used to be funny.
Uite, puteam sa scriu despre pasarea aia ce are oua la noi la geamul de la camara. Sau despre concediu. Sau despre revoltele mele la adresa BT, cu angajatii lor incompetenti cu tot. Sau despre weekendu ce vine. Sau despre dezgustul cu care citesc ce se mai intampla in tara. Puteam sa sustin marmotele sau sa protestez impotriva unei constructii intr-un parc din cluj. Sa chiar deschid cartea care sta pe noptiera. Sau sa ma gandesc la chestii pentru job.
Nah, si dintre astea, io am bocit dupa vremuri trecute. E prima vara pe care o petrec in Cluj. E prima vara cand ma duc la job, platesc chirie si am concediu legal de o luna de zile nu stiu cand exact. Mai demult am scris un eseu pentru scoala asta de vara si ziceam io acolo ca nu vreau sa ma transform intr-o mediocra, si uite-ma!

Uite ce frumos scriam io cand eram mica. Adica noh, childish and all, da ce n-as da sa mai am ce scrie si acum. Vai, cat de infatuata pot sa fiu sa ma citez:

"Valorile le cauţi când toată chestia asta numită identitate fie nu te mai satisface, fie nu o mai satisfaci tu pe ea. Fie ţi-ai îndeplinit toate „obligaţiile” astea sociale care credeai că te definesc şi pe care credeai că le doreşti şi vezi că nu, nu eşti nici mai bun, nici mai liber, nici mai fericit... Fie te trezeşti că e prea mult pentru tine să tot faci ce ţi se cere şi nu mai poţi, sau nu mai vrei... Nu ştiu dacă e deajuns să faci tot ce-ţi ceri tu sau alţii ca să fii conştient de tine, să fii conştient de ceea ce eşti. Unii dintre noi n-au ajuns atât de departe. Dar când ceea ce te defineşte devine străin de tine, atunci când cauţi (alte) valori, când tu nu mai eşti tu ci eşti tipul de la etajul doi care se trezeşte dimineaţa pentru a munci opt ore pe zi ceva nu e în regulă..."

Btw, tot nush cum se scrie o teza de licenta intr-o saptamana, ca intre timp am renuntat la idee. Ca doar in februarie alta treaba n-am.