Berlin
A fost ok, intalnirea cu partenerii si tot, mai greu a fost cu gasitul adresei la care trebuia sa stau. NB: nu il cunoasteam pe proprietar si nici nu era acasa; mi-a lasat cheia si indicatii. Who does that? Foarte cool mi s-a parut, oricum. Mai grav a fost ca dupa indelungi cautari cu rucsacu in spate si telefoane date la oameni cu google maps in fata, si dupa ce identific cladirea ... tadaaaammm...nu reusesc sa deschid usa. Si sa nu isi imagineze cineva ca era vreo usa complicata sau ca nu era buna cheia sau mai stiu eu ce...Nuuu... nu pot sa imi explic cum naibii nu am reusit. Ca norocu, vine o vecina a tipului si o rog pe aia sa imi deschida usa. In engleza, ca germana nu cunoastem. Tipa imi deschide usa, da se uita la mineee foarteee ciudat. Si mai ciudat a fost sa dorm singura intr-o casa straina, cu un televizor fara telecomanda si cu canale nemtesti, noroc cu MTV (hehehe m-am uitat la My new BFF cu Paris Hilton, mamaaa ce oroareee). Experienta ciudata.
Inainte de asta, sambata seara, am fost la ceva galerie, unde era o expozitie cu tema carne ca materie. Nu prea reusita expozitie. In schimb, mancarea era servita pe papusi gonflabile, ceea ce a fost inovativ din punctul meu de vedere...dar m-a dezumflat ulterior un belgian care mi-a zis ca ei un restaurant unde mancarea se serveste direct de pe oameni dezbracati. Si io care credeam ca mamaaa ce am vazut eu. Ah, si tot in contextu asta canta o fata la ghitara, foarte foarte fain. Hai sa incerc sa uploadez un video:
Asa, am reusit! :D Si acum si o poza cu cina:
Ok, am reusit si asta.
Si dupa ce am dormit in casa omului de la 8 seara pana la 6 dimineata (mi-a fost frica sa mai ies, ca daca nu pot sa deschid iara), ma iau si ma duc la autobuz, cu oprire la gara sa cumpar lingurite cu berlin pentru mama si ceva pentru sisa de ziua ei.Lingurite, mission accomplished, cadou nem, dupa care fug la aeroport, unde femeia imi zice ca pot sa imi iau rucsacu in avion, ca sa nu mai platesc taxa de bagaj, si io zic ca daca in Romania a functionat cu gel de dus si sampon care erau in ghiozdan, de ce nu ar functiona si acuma. Da neamtu ii mai german decat romanu si nu m-au lasat si sa vezi alergatura prin aeroport dupa ghiseul unde se plateste taxa respectiva, ai mamaa.
Si aterizam noi cuminti la Bucuresti, dam telefoane, una, alta, pana la urma decid sa merg la Cluj sa imi iau izoliru si sacu de dormit pentru Suncuius, ca Oanei ii lasesm doar hainele. Si comand un taxi care cu siguranta m-a taxat mai mult decat era cazul, desi sunasem la o firma in care aveam incredere, da tipu a zis ca imi scurteaza drumu, nu l-am crezut da nu mai aveam nervi sa cometez ca trebuia sa ajung dacosul de cluj, dar care dacos a plecat la 2 fara 5, cam cand am parcat io la autogara. Si nu mai era niciun autobus spre cluj ziua aia. Decat unu care pleca la 2.30 din gara de nord si pe care nu mai aveam cum sa il ajung, si nici lei nu mai aveam, ca deh, m-o taxat taxiul mai mult decat era prevazut la buget. Si gasesc un microbuz care merge la alba, si iara telefoane la oameni cu calculator si net in fata, si merg la alba din groapa in groapa, tot la suprapret, unde ma asteapta tata, ma duc acasa sa manc cartofi prajiti, ca nu mancasem ziua aia, iau tren spre suncuius care ajungea la 1 noaptea la cluj si apoi legatura la 2.40 noaptea. Cristina si alex vin sa stea cu mine in gara sa nu mi se intample nimic, ma urc in tren, cand mai aveam o juma de ora pana la destinatie vin doi baieti cu mine in compartiment si ma imbat instantaneu de la respiratia lor...si ma iau si ma duc ata in alt vagon, nu asa...Si la 5 fara 10 ajung la Suncuius, si dorm o ora si apoi plec sa prin grupul de la training care era deja de 2 zile in hiking.
Suncuius
Si aici incepe o adevarata epopee draga, bildungs roman, nu alta. Ca ajung dupa faza de storming a grupului, ceea ce face integrarea foarte dificila, da io ma chinui, tare, tare sa vorbesc cu toata lumea, chit ca eram absolut ruptaaa de oboseala. Si apoi am dormit in pestere, am urcat un deal foarte abrupt si alunecos, am avut noroi pe te miri unde, papaucii balteau de apa, am umblat toata ziua da asa de cool a fost ca nu am avut timp sa ma gandesc ce mi se intampla. A doua zi de training ne-am intors la pensiune, dus si alea, da io nu mi-am scos papucii la uscat, ca am uitat de ei, si acum la noi in hol este o plasa cu papuci imputiti. :) C'est la guerre.
Si apoi trainingul mai departe, nici nu stiu de ce si ce exact mi s-a intamplat de mi-a placut asa de tare. Una dintre cele mai cool faze a fost noaptea solo, cand am mers toti (30) in liniste totala pe un drum de munte, si din 200 in 200 de metri trainerul se oprea, lumina locul, si unul din grup mergea acolo cu doua lumanari aprinse. Criteriul era ca locul pe care ti-l alegi sa fie un fel de happy place pentru tine, in care sa poti sa te conectezi cu tine si cu natura. Asa am ajuns la 11 noaptea intr-o poienita din suncuius, cu doua lumanari si izolir. Surprinzator, nu mi-a fost deloc frica. Mi-am analizat si eu anul de gratie 2009, si singurul sentiment pe care l-am avut era ca tot ce s-a intamplat trebuia sa se intample si faptul ca sunt acolo, in poiana aia cu lumanarile alea si in general acolo, cu oamenii aia, s-a intamplat pentru ca trebuia sa se intample.
Oamenii au fost foarte faini, asa incat in ultima noapte am dormit o ora si azi am avut un milion de posturi pe facebook, de nu mai stiam cum sa le urmaresc si la care sa ii raspund primul. Am beut multa bere si nu am dormit foarte mult, si nu mi s-a mai intamplat asta de hahaaa, sa las eu somnul pentru orice altceva.
A fost o experienta foarte faina, ma simt schimbata in bine sau cel putin motivata tare sa merg mai departe cu chestii de youth work. Inca nu am revenit total la realitate. Inca ma gandesc ce naibii mi s-a intamplat. Da cum ziceam inainte, ce s-a intamplat a fost la momentul potrivit si cu proxima ocazie o sa fiu iar la munte, chiar cu papuci uzi si greutate in spate.
Acum sunt un pic trista ca a trecut nebunia...dar vin altele.
Loved every second of it all!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu