despre participare publica, activisme, civisme si alte dureri de cap

Frustrarea de ieri nu are legatura cu cetateni letargici si neparticipativi, pentru ca aia o inteleg deja de ceva vreme. Dar are legatura cu ce te intereseaza, cu viata ta, cu ce ai putea schimba si cu faptul ca te doare fix in cur de ce ti se intampla, ca nu esti in stare sa vezi mai departe de faptul ca nu ai bani, dar nici nu te intereseaza ce ai putea sa faci sa schimbi asta. Si sigur, banii europeni nu iti vor asigura din momentul 1 un viitor minunat si o afacere care sa te scoata din mocirla financiara, dar este o posibilitate pe care refuzi sa o vezi. Asta m-a enervat ieri. Ca am vrut sa le spunem la niste oameni ca pot sa isi faca la ei in casa un ametit de bed and breakfast cu care sa isi majoreze un pic veniturile si fara prea mare chin si hartii si birocratie. Nici nu as fi zis de ferme si agro-turism si pensiuni in toata regula. Dar sa te duci intr-o zona in care nu se intampla nimic si sa vezi ca de fapt nici nu se va intampla vreodata ceva pentru ca fanul si vaca de azi sunt mai importante decat orice ar putea fi maine, asta nu pot sa pricep. Si inteleg populatia imbatranita, nu de la ei ma astept sa vina la sesiuni de informare. Dar toti aia care au case cat de cat si muncesc sezonier in diverse colturi de europa, aia ce spera sa faca in viitor? Desigur, sunt cei care vor sa lase romanica in urma definitiv. OK, no prob. Da la ce dracu iti mai ridici case si vile daca nu mai vii? si nici nu vrei sa faci nimic cu ele. Si eu vin si trebuie sa ma car aprox 60 km pentru ca acolo nu este nicio posibilitate de cazare. Niciuna. Si e un loc cu o groaza de trasee turistice si in genere cu potential turistic, cel putin de weekend. Asta e povestea cu participarea publica absolut minimalista la care ma astept. Pentru ca sa implici cetatenii in creionarea strategiei de dezvoltare locala, whatever, asta deja e de vis si nu cred ca exista input real. evident, poti intotdeauna sa faci un research pe baza de chestionar cu raspunsuri gata date la care cetatenii sa raspunda din inertie si te-ai scos. Desi eu sunt cantitativista, de data asta simt nevoia de input real si de probleme punctate din comunitate, nu din afara ei.

Despre activisme, alta frustrare: daca o comunitate nu considera ca are o problema, desi ea exista in mod evident, ai dreptul tu sa te agiti pe chestia asta? OK, ai facut awareness rasining, oamenii stiu despre ce e vorba, unii iti dau dreptate, majoritatea se abtin si unii spun pe sleau ca nu ii intereseaza si te trimit cuminte la plimbare. Autoritatile nu sunt de invocat, din pacate aveti o optica diferita. cat de ok e sa te bagi in comunitatea aia cand nimeni (sau o minoritate neseminificativa) nu pare sa te vrea sau sa te bage in seama? Nu prea imi dau seama unde e limita si ma enerveaza la culme. Desigur, sunt de acord ca viciile de procedura in relatia cu apl-urile trebuie reclamate, dar de aici pana la a clama ca e dreptul comunitatii sa nu stiu ce, in conditiile in care comunitatea, desi stie, nu isi cere acest drept, nu imi dau seama ce e de facut... si iar ma enervez.

Despre civisme, saptamana trecuta am avut un episod cu nerv si nebunie cand un oareshcare functionar public ne-a scos afara dintr-un centru de informare turistica pentru ca 1. eram elevi, nu turisti si 2. am indraznit sa ii spun ca are o atitudine nepotrivita pentru cineva platit din bani publici. Eram cu o parte din reporterii de liceu si nu am reusit sa ma stapanesc. Drept pentru care ne-am dus frumos si am facut reclamatie la primarie. Ca apoi sa ma gandesc ca nu sunt sanatoasa la cap, ca am actionat aiurea si total emotional. Ca apoi sa ma gandesc si sa ma tot gandesc ca god damn it, e o reactie normala si justificata. Nici io nu mai stiu cat e civism si cat sunt numai eu nervoasa in general pe lucruri care nu functioneaza cum ar trebui...

Alte dureri de cap vin de la viata intr-un rucsac/valiza pe care am avut-o in ultima luna, de la trenuri intarziate, pijamale uitate acasa, roaming activat si dezactivat si reactivat, somn in paturi straine de hotel, ursi, taxi-uri, autocare, masini, alte trenuri, alte intarzieri si fuga asta permanenta care m-a facut sa imi pierd atentia si focusul de la lucrurile mele de zi cu zi, de care mi-e tare dor.